|
Analiştii Danske Bank, Eurobank şi cei ai Consensus Economics spun că inflaţia ameninţă mersul economiei Ne aflăm într-o "zonă periculoasă". La nivel regional, "situaţia devine din ce în ce mai rea" în ceea ce priveşte inflaţia. Deficitul de cont curent evoluează "de la rău la oribil", iar autorităţile fiscale din România sunt "oarbe" la evoluţia economiei. Acestea sunt notele celor mai recente rapoarte ale analiştilor internaţionali referitoare la situaţia macroeconomică a ţării noastre. Alături de statele baltice şi Bulgaria, România rămâne una dintre cele mai riscante ţări din punct de vedere investiţional, spun analiştii celei mai mari bănci din Danemarca - Danske Bank. Izbucnirea crizei de pe pieţele financiare internaţionale a modificat şi perspectivele unor ţări care se bucurau la începutul anului de recomandări favorabile. Astfel, dacă în luna februarie erau recomandate investiţiile în instrumentele financiare din Ungaria, Cehia şi Polonia în detrimentul celor din ţara noastră, raportul Danske Bank publicat la sfârşitul săptămânii trecute plasează cele trei ţări într-o zonă "galbenă", cu riscuri crescute în cazul unei "aterizări dure" ale acestor economii. Declin până la jumătatea lui 2008 Referindu-se la inflaţia la nivel regional, analiştii Danske Bank susţin că "situaţia devine din ce în ce mai rea". Şi ultimul raport al Consensus Economics arată că "încrederea în perspectiva economică a României fost temperată de temerile privind inflaţia". În ţara noastră, unde inflaţia a ajuns în luna noiembrie la o rată anualizată de 6,7%, analiştii estimează pentru finalul anului o medie situată între 6,5 şi 6,8%. Acest nivel va depăşi cu mult recentele estimări ale băncii centrale, de 5,7%, şi ale Comisiei Naţionale de Prognoză, de 6%. Ne aflăm, practic, în plin cutremur inflaţionist, atrag atenţia şi analiştii din ţara noastră. "Cutremurul inflaţionist a început în septembrie-octombrie şi va mai continua până la jumătatea anului viitor. Înrăutăţirea indicatorilor macroeconomici va avea loc gradual, şi nu brusc. Nici inflaţia nu se va calma", apreciază Dragoş Cabat, preşedintele CFA România. |